stop cadru.

Astazi am intalnit un om care mi-a amintit de mine cand ma simteam vie.
L-am intalnit si i-am zambit. Poate din cauza soarelui. Poate din cauza lui, a omului, desigur.

Recent, am tot primit flori. Nu scriu asta din vreun motiv anume, ci pentru ca ma privesc aici pe pervaz in timp ce tastez. Si imi dau seama ca sunt frumoase dar nu imi trezesc vreo emotie anume. Ca a omului ce statea in raza soarelui de ma facea sa ma incrunt incercand sa zambesc corect, avand in cap imaginea de-o vara, lejera zi cu soare si mai restul, niste fleacuri, frumoase, simple, asa cum imi plac oamenii.

Si brusc, mi-am dat seama ca acum este, dar nu este pentru mine.

apatic.

acum. aici.
viata asta e despre tine. despre felul cum iti prinzi gandurile , iti pierzi gandurile, iti uiti gandurile, iti iei gandurile

viata asta e despre noi, cei ce am uitat ca traim.
ne animam in ore deja trecute, spre maine.

am ajuns aici.
pe-o panta a orei unde se formeaza pelicula asta superficiala .
admitem ca totul este ceea ce credem.

eu mi-am luat gandurile.
de la armonia culorilor cotidiene,
de la asfaltul drept si oamenii uniformi, standardizati.

eu mi-am pierdut gandurile,
ce am nu este al meu, e degradabil
captam dioxidul, dar nu am reusit sa ne captam fericirea si sa o stocam.

cu si despre. forever21

anii se masoara in numere.
zilele in ore.
vietile in...trairi
noi ne masuram unii pe altii in imagini.

sunt aici pentru ca asa trebuie.
sunt aici pentru ca urmez cursul firesc al numerelor, orelor, trairilor, imaginilor.
despre un fel de ''eu nu strivesc corola de minuni a lumii'' mi-ar placea sa imi povesteasca Blaga.

am unificat zeroul. si am adaugat 8760 de ore in amintiri
am adaugat locuri si oameni dragi.
am mai pierdut prietenii
am traversat oceane
m-am indragostit de suflete si dezindragostit.


dar m-am regasit la final.
nu am tintit sus dar am ochit drept.
 nu mi-am propus sa schimb nimic.doar sa devin un eu
vreau doar un chip senin si oameni calzi in jurul meu
vreau sa zambesc gandindu-ma la maine si sa nu imi mai fie dor.

si cel mai important:
sa imi vina odata cheful sa imi traiesc viata asta alaturi de cine vreau si cum vreau. iar pe restul sa ii trecem modul silentios.
pentru ca am trecut pe forever21

o sa ma rezum sa vorbesc despre self-esteem.
problema noastra este urmatoarea:suntem prea constransi de ceea ce cred altii despre noi, despre imaginea pe care noi ne-o formam din viziunea lor.
ei, si cu noi cum ramane? pana la urma urmelor.cine-ti traieste viata?
oare chiar vrei sa ajungi  ca altii sa iti controleze modul de a gandi, de a te exterioriza?
traim intr-o lume cu atatea personalitati si eu-ri.
hai sa fim iarasi noi, asa cum simtim
daca azi ma simt mov, voi fi mov
si voi rade fiecarei particule de praf de pe tavan
spiritul de turma e un curent demult expirat, sau macar ar trebui sa fie, zic.
daca azi vrei sa-ti bei cafeaua cu primul om pe care il vezi in albastru, fa-o.
satisfactia clar va fi pe masura. pentru ca azi tu ti-ai ales cursul lucrurilor si nu te-ai mai lasat dusa de trecerea inevitabila a timpului.
la final nu vei ramane decat tu cu tine, si poate regretul unor lucruri care au murit in stare incipienta,
din frica asta teribila de ceilalti, sau ce ar fi putut sa creada.
pana la urma e vorba de tine si de valorile tale.

uneori simti nevoia sa schimbi cadrul, fetele, hainele , caracterul
te iei si pleci undeva.. unde nimeni nu te mai cunoaste
unde cu douazeci de ani ti-e interzis in cluburi cu alcool si restul
ma simt o maica Tereza contemporana intr-o America vazut din spatele cortinelor, jegoasa, drogata, plina de rebuturi umane.
Si numai aici, si in modul asta aproape brutal, imi pot da seama ce Europa civilizata si frumoasa avem.
Ma simt intr-o lume naiva si tampa.
si daca timpul iti da sansa sa te regasesti in contemplari sau orice aberatii de genul, eu imi dau seama ca actiunile mele ma definesc.
Imi lipseste viata mea, asa alandala, mai piperata si usor prea nesarata cateodata.
aici am timp dar e al lor. e timpul lor in viata mea. asa cum il vor ei.lor nu le pasa.






uneori obosesc , sa zambesc sa rad sa zic ca o sa fie bine
poate nu o sa fie bine.
 dar o sa fie,
ceva/ candva/ cumva.

nu intentionez sa scriu nimic interesant.
m-am trezit la ora asta sa ma uit peste blog, pentru ca mi-am dat seama ca am si uitat aproape de existenta lui.
de fapt nu doar de existenta lui ci de a multor altor lucruri, oameni si trairi.


m-am cam consumat in cotidian, intre cafenele si  aceleasi zile identice, cu un program prestabilit.
m-am cam consumat.pentru persoane indiferente, zic.
si ma consum.odata cu cafeaua ce o voi bea, maine probabil, in cafeneaua prestabilita de noi, fetele.
e frumos asa, cumva cumva, cred.

de fapt nici nu mai cred, decat ca poate maine e mai bine ca azi, si aziul de maine mai bine ca...


si sincer.

am uitat de mine. de ei. de ce faceam

si imi rog iertarea.

pentru ca in continuare voi uita, amnezica de mine.

franceza este cu siguranta limba ce mi-ar fi placut sa o stiu la perfectie.

tind sa cred ca nu sunt deloc romantica insa ecoul pe care il are je t'aime e incomparabil .