franceza este cu siguranta limba ce mi-ar fi placut sa o stiu la perfectie.

tind sa cred ca nu sunt deloc romantica insa ecoul pe care il are je t'aime e incomparabil .

ca una din multele zile in care se pune in pat la trei si la sase trezirea.
pentru ca viata e viteza.

s-a trezit la fel de obosita. la fel de stresata de gandul ca are iarasi un examen la care ar fi putut sa invete, si totusi..

deruland....

deruland.

o oboseala ranceda ii scalda privirea...
vede zilnic cum asista pasiv la o alta secventa.
din scriptul ei predestinat

i s-a blocat pe retina o secventa anterioara in care a zambit fara automatism..parca nu a fost doar reflexul de a mima un optimism acut..bolnav

pe principiul ei absurd de a nu strivi cursul firesc, nu s-a impus in niciun mod nici macar cand totul a inceput sa se dematerializeze... in cenusa mov
si daca ar trebui sa materializam caracterele oamenilor am constat cu stupoare ce forme canceroase in metastaza vom descoperi.

ce bine ca sufletele nu sunt la vedere.

electro soc.

mi-ai spus cuvinte in care chiar am crezut.

te regret.

in ultima instanta iti cer timpul inapoi.

in ochii mei nu vezi decat regretul.

faith in humanity lost.

o sa imi caut chipuri noi imi spun..

chipuri de inger cu ochi ca ai lui.

sindromul omului nefericit

azi dimineata se auzea la radio..asta pe la vreo 5 jumate( cand omul de rand , femei cu griji de pe azi pe maine se grabesc la fabrica) cum ca exista un nou sindrom de care toti am fi afectati.
in termeni uzuali i-am spune sindromul omului nefericit

cum cica toti am suferi de un tip de depresie benigna ce nu se raspandeste precum cancerul dar care mocneste incet


si cica asta ar fi cauza pentru care am imbatranit azi cu inca o zi

clandestin

in universul meu clandestin exista o lipsa acuta de valori normale.
cerul e verde . iarba e alba.
timpul e acru.
in calea sortii nu ma interpun.
spune da.
spune nu.
calca stramb pe langa timp si mergi mai departe.

pe sfori din picuri de ploaie ingeri urca la cer.
insetati se domolesc cu lacrimile noastre.
flamanzi de atata bine...nu il cauta in noi.
il cauta pe chipurile picilor din parc.. atat de frumosi in micimea lor.
rodul unui bine sigur si absolut, rodul etern al unei dragoste impartasite candva.

sa nu uitam de cei ce ne iubesc.
te iubesc,mamă.

de azi imi voi scoate ochii din pavaj si ii voi aseza la loc .
de azi nu voi mai iubi nu voi mai uri.
de azi vreau sa uit cum e sa simti...sentimente cu gust de martipan.
le spun adio si gara ma asteapta


vin acasa.
nu am nevoie de asta..eu nu ma mint. nu pe mine

sunt chipul unui ce am fost
sunt umbra unui ce as vrea sa fiu.
sunt ochiul unui ce as vrea sa vad.
sunt mana unui ce as vrea sa simt.
sunt buzele unui ce as vrea sa gust.

sunt parte din bucatica asta rupta de pamant. imbracata intr-o idee.

cuvintele sunt pentru a umple distanta dintre noi.
le rostim ca nu cumva intre noi sa intervina vreo bula atemporala..care sa ne dea vreun sindrom de alzheimer.

intr-un cerc vicios al sentimentelor..
nu are rost sa ma explic pe mine cand nici macar nu te pot pricepe.
nu are rost sa iti zambesc. cand tot universul parca ti-ar surade

cuvintele nerostite le donez celor muti.
ei ti le vor adresa lungimilor de unda atemporale. nematerializate.
iar tu imi vei zambi. nestiind ce se ascunde in spatele lor.

pe strazi pustii ma vei tine de o margine a sufletului...ca nu cumva..imbatata de atata selenar...sa ma lovesc de chipul tau,

placebo mood

suntem atat de vizuali in fiecare zi.

suntem auditivi in fiecare zi.

(a mai trecut putin din ieri

putin din azi

va trece maine

o noapte matematica...romantica de derivate partiale sau diferentiale

partial te iubesc 

diferential ma iubesc

te am din nevoia de a rade

te simt din nevoia de a palpa prezentul

mai ai din nevoia de a ma regasi in maine

poate mai concreta mai materiala

sau poate mai absenta 

un fond fara font sau fara forma

demonic orele 3 imi inchid pleoapele

in ideea ca dumnezeu iarta imi spovedesc minciunile unui prieten imaginar gata sa inteleaga si cele mai fortate scuze

mi-e de ajuns sa fiu ca sa exist dar nu mi-e de ajuns sa exist ca sa fiu.

atentie la creiere .mucegaiesc uneori)

tres jolie

in oglinda e prezentul..
mi-e dor de cea care eram"
ce iubesc la tine?
tot ce nu pot fi eu.

am visat ca m-am trezit in patul meu.

ca era duminica si mama ma chema la masa.

acasa.

ca eram acasa si era bine.

si nu imi era dor de nimeni...nici de umbrele noastre pe pavajul nocturn.
m-as duce la un exchange sa imi schimb prezentul pe trecut...
si nici nu mi-ar pasa de comisioane...
m-as duce in gara sa vad oameni care pleaca. sa-i vad cum pleaca zambind.
caci undeva cineva ii asteapta.


si ca inca cineva ma va astepta si pe mine in gara
ca acasa mai sunt vreo doi trei care ma iubesc
si atunci incep sa curga
undeva de unde lacatul cedeaza..

orasul asta ma oboseste..
aici numai straini pe care am ajuns sa ii cunosc...
imi spun pe nume si imi zambesc mereu.
uneori mai schimbam si vreo doua trei vorbe in afara de strictul necesar.
uneori, dar asta inca foarte rar, mai vine cate o briza dinspre acasa...
si atunci imi spun ca inca nu am extirpat tot ce era bun in mine.


si iar luam pozele la rand.

mereu lucrurile se amplifica
emotii actiuni idei sentimente dureri rani cunostinte
ne amplificam unii pe altii...ne propagam in unde ale incertitudinii
asemenea unui maine mai mut mai orb si mai tacut
azil al amintirilor haimana de derivate de pasiuni snopite de banal de cotidian
a mai trecut putin din ieri
putin din azi
va trece maine

partial te iubesc
diferential ma iubesc
te am din nevoia de a rade
te simt din nevoia de a palpa prezentul
mai ai din nevoia de a ma regasi in maine
poate mai concreta mai materiala
sau poate mai absenta

demonic orele 3 imi inchid pleoapele
in ideea ca dumnezeu iarta imi spovedesc minciunile unui prieten imaginar gata sa inteleaga si cele mai fortate scuze
mi-e de ajuns sa fiu ca sa exist dar nu mi-e de ajuns sa exist ca sa fiu.
atentie la creiere .mucegaiesc uneori