intre noi intervine un al treilea factor decisiv, in afara timpului si al spatiului. destinul
suntem guvernati de el si numai lui ne supunem.

memorie. retrospectiv

atat am asteptat sa se termine. nu stiam exact ce dar vroiam neaparat sa se termine (desi recunosc ca incepuse sa-mi placa. asa se intampla deobicei, ne obisnuim si acceptam intr-un final si ceea ce nu ne place si invatam sa traim cu asta). poate nu a fost deloc munca cat stressu, mereu clipa de clipa trebuia sa luam la cunostinta ca viitorul nostru, al fetelor si respectiv al meu depindea de un singur factor, insignifiant in fond, dar treapta a maturitatii ( a mele clar nu).
a trecut. atat de repede ca nici acum nu realizez, am asteptat prea mult sa treaca incat in asteptarea mea parca am ratat cu totul lucrul in sine.
dar a trecut asa cum trec toate si s-a sfarsit.
acum mi-a ramas doar cerneala cu poza in dreapta sus ca sa ma mustreze parca faptul ca as putea sa uit. ca am fost tinerica si nu am sporovait sa ma duc si eu sa-nvart timpul aiurea. aiurea l-am invartit eu peacasa si-n rarele momente poate chiar prea rarisime am mai deschis chimie a 12-a de frica viitorului care dadea buzna la usa.
ei iata-ne copila ca ai crescut cu apa ploii si a viselor in care-ti spuneai ca tu vei fi tot ce nu au fost ai tai. ca vei avea succese iar nu succesuri, ca vei fi iubita si iubi cu adevarat, ca tu nu vei avea probleme in viata, ca la tine totul va fi bine si frumos si ca ti se pare normal ca roata sa se intoarca si ca va veni si pentru tine momentul fericirii.
 patetic spun .
e totul la fel si pentru mine. prea greu sa iesim din conditia asta de ignoranta.. mi-e prea greu sa-nvat sa tac si sa inghit , mi-e prea greu sa inteleg ca banul invarte totul astazi. aici nu o sa se schimbe nimic.
si cum iubirea trece prin stomac, orb este cel care crede ca iubeste si este iubit, surd este cel care isi asculta doar glasul inimii, iar mut este cel care vorbeste doar cu sufletul. pentru acestia viata va fi un rateu. un insucces intr-o lume in care predatorii isi linseaza prada fara resentimente.

 pe langa subiect, cunosc oameni de care sunt sigura ca vor obtine ce vor, dar pentru asta si-au extirpat parca tot ce tinea de comuniunea cu alti oameni, de simplitate, de sentimentul de compasiune impartasita.
parca deviza lor e: fii morocanos, incruntat gelos si vei ajunge sus. sus vor ajunge insa cu un cenusiu in suflet, cu umbra lor si atat.

acum prezentul e inecat in trecut. am ramas asa in aer parca muncind pentru aceeasi cauza din trecut robotizata.
si daca acum am timp sa fac ceea ce-mi place am ramas parca legata de o lipsa de chef si de slutenia zilelor in care aspiram la azi in ideea ca voi avea timp pentru mine. si imi dau seama ca nu vreau timp pentru mine.
parca acum vreau doar sa mi se dea un alt scop si sa muncesc iarasi rupta de tot si toate , robotizata sa-l duc la bun sfarsit. si poate asa voi obtine ce vreau?

ce vreau...