ca una din multele zile in care se pune in pat la trei si la sase trezirea.
pentru ca viata e viteza.

s-a trezit la fel de obosita. la fel de stresata de gandul ca are iarasi un examen la care ar fi putut sa invete, si totusi..

deruland....

deruland.

o oboseala ranceda ii scalda privirea...
vede zilnic cum asista pasiv la o alta secventa.
din scriptul ei predestinat

i s-a blocat pe retina o secventa anterioara in care a zambit fara automatism..parca nu a fost doar reflexul de a mima un optimism acut..bolnav

pe principiul ei absurd de a nu strivi cursul firesc, nu s-a impus in niciun mod nici macar cand totul a inceput sa se dematerializeze... in cenusa mov
si daca ar trebui sa materializam caracterele oamenilor am constat cu stupoare ce forme canceroase in metastaza vom descoperi.

ce bine ca sufletele nu sunt la vedere.